O încercare

Nu ştiu ce părere aţi avut despre articolul anterior, dar voi fi optimistă şi voi spune că v-a plăcut.

Ştiu că "povestea" nu este terminată şi finalul este sec (unii m-ar contrazice şi ar spune misterios), dar e ok. Nu am scris acel lucru pentru a-l pune pe blog, ci a fost doar o încercare, un experiment. L-am postat deoarece era ziua de naştere a unei persoane la care ţin foarte mult şi, pentru că nu am putut fi alături de ea în acea zi minunată, am încercat să-i fac un mic cadou. Atunci când ne întâlnim este mereu nerăbdătoare să citească ce am mai scris şi de accea m-am gândit că o să-i placă.

Îmi place să cred că am acest talent şi că voi scrie într-o zi ceva extraordinar. Până la urmă, visul meu este să devin scriitoare. Şi sper că într-o zi voi deveni... Dar până atunci trebuie să lucrez la acest lucru, să învăţ cum să scriu (ştiţi la ce mă refer) şi să citesc cărţi multe şi de calitate.

Au revoir!

Cadoul

Aş fi vrut să spun ceva, dar nu pot. Încă ţin în mână bucata de carton alb, trecându-mi degetele peste urma lăsată de maşina de scris. Nu conţine decât trei cuvinte:

Este ziua mea de naştere astăzi, dar nu vreau să mi-o ţin. Speram ca nimeni să nu-şi aducă aminte. Dar se pare că cineva şi-a amintit. Am găsit-o azi de dimineaţă în faţa uşii. O cutie de cadou, frumos împachetată. Biletul era prins în funda de satin roşu cu care era legată cutia. Biletul l-am citit de nenumărate ori, dar cutia încă stă neatinsă pe masă.

Mă ridic şi iau cutia în mâini. Nu pare foarte grea. Desfac cu grijă funda, apoi bucăţile de scotch transparent şi apoi ridic capacul. Cutia e plină de bucăţi tăiate din ziare, de mărimea degetului meu mare şi perfect dreptunghiulare. Îmi înfund degetele printre ele şi dau de ceva tare. Dau hârtiile la o parte şi văd capacul unei alte cutii, de data aceasta de lemn. Scot cea de-a doua cutie din cutia de cadou şi o privesc.

E frumoasă, din lemn de culoare deschisă, cu flori albe pictate pe capac şi pe margini, frumos finisată. Dar oricât de frumoasă ar fi, nu pot vedea ce este înăuntru. Pentru că este încuiată.

P.S. La mulţi ani, Cathy!

O poveste

Va mai amintiti cand va spuneam de povestioarele mele ascunse prin foldere uitate? Am decis ca voi publica una din aceste povestiri. E scurta, chiar foarte scurta si pe deasupra se termina brusc. Cu toate astea, nu am de gand sa o modific, ci o voi pune exact asa cum era prima data cand am scris-o.

Si o voi publica maine.

Sunt talentata

Trebuie sa va spun ceva: am un talent ascuns, de care nimeni, nici macar parintii mei nu stiu...

Imediat cum intru in biblioteca scolii, orice carte as vrea, daca am vazut-o cel putin o data chiar si cu cateva luni inainte, o gasesc imediat. Nici nu ma mai obosesc sa ma uit dupa titluri. Ha ha ha! Nu, acum serios, chiar pot face asta. Le-am uimit atat pe colegele mele de clasa, cat si pe bibliotecare.

Dar nu e niciun fel de talent, ci e din cauza ca am o memorie foarte buna (daca ma concentrez si/sau daca e un lucru important pentru mine). Asa fac si la teste: "scanez" pagina pe care trebuie sa o invat, iar in timpul testului imi aduc aminte cum era asezat textul in pagina si apoi totul vine de la sine. Cea mai super metoda de a "copia", nu? Si nu risc nimic.

I made you smile, didn't I? :)

Scurt mesaj

Nu am prea mult timp la dispozitie, pentru ca maine am teza la istorie si inca nu m-am apucat de invatat (da, stiu cat e ceasul). Oricum, vroiam sa va spun ca mi-am schimbat aspectul blogului, din cauza ca celalalt era prea inchis la culoare si din cauza ca ma plictisisem.

Deci, ce parere aveti?

Si acum: imagine draguta in 3 ... 2 ... 1. Ta-da!

Imi doresc schimbarea

Astazi, participand la campania Let's Do It, Romania, am realizat ceva:

Mizeria este prezenta peste tot si aici ma refer la toate tipurile de mizerie, de la deseurile de pe strada, la mizeria pe care o numim mancare si care este, de fapt, otrava intr-un ambalaj atragator, pana la mizeria pe care o vedem zilnic la televizor. Toate aceste lucruri sunt prezente zilnic in viata noastra si, cu toate astea, nu ne mai gandim ca aceste lucruri nu ar trebui sa existe. De ce? Pentru ca ne-am obisnuit. Iar acum trebuie sa ne dezobisnuim.

Din cauza asta am facut astazi curatenie. Vreau ca orasul in care traiesc sa fie curat si frumos, pentru ca mie imi pasa, chiar daca altora nu. Sincer, vreau ca legile din Occident sa se aplice si la noi. Vreau oamenii sa-si arunce mizeria unde trebuie, nu unde vor. Altfel de ce naiba exista cosuri de gunoi? Iar daca nu o fac datorita bunei cresteri si educatiei, sa o faca de frica amenzii.

Vreau sa scimb ceva. Si promit ca o voi face, sau cel putin voi incerca.

Beautiful song for a beautiful day # 4

Foxes - Youth

"Don't tell me our youth is running out
 It's only just begun"

Putina politica

Azi la scoala am avut un dialog interesant cu proful de sociologie (care este de asemenea un profesor foarte bun, dar nu am putut sa raspund decat la doua intrebari in ceea ce il priveste... intelegeti voi) despre politica.

Cei care ma cunosc stiu ce legatura am cu politica. Nu pot sa spun ca ma pasioneaza, dar mi s-a parut interesanta si la un moment dat chiar am vrut sa dau la Stiinte Politice. Dar mi-a venit mintea la cap...

Oricum, azi am discutat cu domnul profesor despre caderea Guvernului. Chiar am fost foarte atenta la televizor in ziua aceea de vineri si am fost putin dezamagita ca motiunea a trecut. Iar mai tarziu, cand Ponta a fost ales prim-ministru am fost uimita si ... nu chiar. Ma asteptam la asta, si intr-un fel vedeam totul ca pe un reality show. Ar fi fost chiar amuzant daca in joc nu ar fi fost viitorul tarii si viitorul meu.

Din punctul meu de vedere, Ponta a facut o mare prostie (si ma bucur). Daca statea cuminte in banca lui si continua sa acuze guvernul ca nu face asta si ca nu face aia, oamenii poate l-ar fi crezut. Poate ar fi reusit sa-i pacaleasca pe majoritatea, dandu-le impresia ca va face schimbari majore in tara odata ce va fi la conducere. Si poate ar fi avut macar o farama de sansa la viitoarele alegeri. Promitea(u) atat de multe lucruri bune incat oricine ar fi fost tentat sa il voteze, dar pana si eu stiam ca nu ar avea cum sa puna in practica ceea ce spunea. Ei, acum e la conducerea Guvernului. Si este ceva de genu': OK, NOW WHAT? Am ajuns aici, acum ce naiba fac(em)? 

Acum ce va face? E simplu. Acum le va demonstra tuturor cetatenilor acestei tari ce inseamna sa ai incredere intr-un bufon. Si va simti pe pielea lui cum e sa faci promisiuni pe care nu le poti indeplini. Dar pana la urma nu este decat o marioneta. Stim ca altcineva trage sforile. Pai daca pana si o pustoaica care nu are inca drept de vot s-a prins de toata treaba, s-au ars!

Imaginea zilei

Ca am tot vorbit de asta. (sursa: weheartit)

Cel mai bun profesor din lume

Cum stii ca profesorul tau este extraordinar?

Simplu. Raspunde la urmatoarele intrebari:

1. Iti place felul cum preda?
2. Iti place materia pe care o preda / ai ajuns sa iti placa materia pe care o preda?
3. Consideri ca este un om pe care poti sa-l iei drept model?
4. Ti-ar placea daca ti-ar fi profesor la absolut toate materiile?

Daca raspunsul tau a fost DA la cel putin trei dintre intrebari, felicitari, profesorul tau este cel mai bun (pentru tine si probabil pentru ceilalti)!

Cum am ajuns sa scriu cele de mai sus?

Se spune ca este de ajuns sa ai numai doi profesori extraordinari in timpul scolii pentru a fi inspirat tot restul vietii. Sau cel putin asa am citit intr-o carte. Nu era despre profesori... cred.

Oricum, am vrut sa scriu acest articol pentru ca eu am fost (si sunt) destul de norocoasa sa am parte de trei astfel de profesori. Primul profesor, care este de fapt profesoara, este mama. Vorbesc serios, chiar e profesoara de matematica. Insa ce m-a invatat ea a fost muuult mai mult decat matematica. Mama m-a invatat aproape tot ce stiu astazi. Doar e mama.

A doua profesoara extraordinara a fost domnisoara Vatris, cea mai buna profesoara de romana pe care am avut-o vreodata. Mi-a fost profesoara timp de trei ani uimitori, si m-a inspirat inca din momentul in care am cunoscut-o pentru prima data. Ea era genul de profesoara pe care orice elev viseaza sa o aiba: frumoasa, tanara si distractiva. Dar pentru mine era mult mai mult de atat. Era (si este) foarte inteligenta, creativa si, mai ales, o profesoara geniala. Am invatat mai multa romana atunci decat am facut-o in trei ani de liceu la profilul filologie. Pe bune! Ultimii trei ani de gimnaziu au fost anii in care am invatat cel mai mult si am luat cele mai mari note, si asta a fost in mare parte datorita ei. Pentru ca ne-a fost, mie si colegilor mei, mai mult decat o profesoara. Ne-a fost, intr-o oarecare masura, diriginta, prietena si colega. Da, si colega, pentru ca la un moment dat am avut ocazia sa predam o lectie de romana, iar in cadrul acelei ore domnisoara profesoara lua notite ca toti ceilalti elevi. A fost profesoara care a avut, pana acum, cel mai mare impact asupra mea ca eleva. M-a inspirat atat de mult si o consider, chiar si acum, dupa trei ani in care nu mi-a mai predat, o profesoara extraordinara si un model in viata.

In final, al treilea profesor extraordinar este actualul meu profesor de istorie optional, domnul Ionescu. Este un profesor remarcabil, care ne invata lucruri interesante ora de ora. Am invatat mai multe despre istorie de la el decat de la profesorul nostru de istorie. Sunt sigura ca dumnealui ne-ar putea preda absolut orice materie si ar reusi sa ne faca sa intelegem si sa invatam.
Trebuie sa va spun ca din primul an de liceu mi-am dat seama ce porcarie este e fapt sistemul de invatamant din Romania. In loc sa ne invete ceva nou, scoala nu numai ca a esuat lamentabil sa faca asta, dar nu a facut decat sa ne prosteasca si mai tare. Ei bine, eram parerea asta si la inceputul acestui an. Nu credeam ca mai exista vreun profesor pe lumea asta care sa ne invete ceva acum, cand deja nici noua nu ne mai pasa de scoala sau de note. Chiar nu credeam. Dar incredibilul s-a intamplat. Si acest profesor a fost exact ceea ce ne trebuia, noua si mintilor noastre plictisite.
(Azi am avut ora cu el si asta m-a inspirat sa scriu acest articol.)

Tu ce profesori extraordinari ai (sau ai avut)? De ce te-a impresionat? Si mai ales, il consideri un model in viata?

Mini-vacanta de trei zile

Ta-da! M-am intors, mai binedispusa si fericita ca niciodata. Asta nu numai pentru ca mai sunt mai putin de doua luni pana la vacanta de vara, ci pentru ca tocmai m-am intors (acum 4 zile, de fapt) dintr-o super mini-vacanta. Si cand spun super, spun, de fapt, SUPER!

Am vizitat, pentru prima data in viata mea, minunatul Sibiu. A fost dragoste la prima vedere. Cladirile vechi, strazile pavate cu dale, tarabele cu de toate ... totul m-a fermecat. Mi-a parut foarte rau ca trebuit sa plec, trei zile mai tarziu, dar am facut o promisiune pe care vreau sa o indeplinesc: voi locui candva in acest oras, pentru cel putin 3 luni.

In afara de Sibiu, am mai vizitat Paltinisul, unde am avut ocazia sa merg cu telescaunul. In afara de faptul ca am fost terifiata de inaltime si ca de-abia m-am putut opri din tremurat, totul a fost bine. Cand am ajuns in varf, la cota 1670 (sau asa), ne-am plimbat prin padure si am adunat conuri de brad (care s-au dovedit a fi foarte lipicioase). De asemenea, tot in Paltinis, am mancat un cocktail de fructe incredibil de bun, m-am dat in leagan si am urcat intr-o casuta din copac, pe un pod de lemn extrem de instabil. Si a fost amuzant!

Ultima zi a excursiei noastre a fost de departe cea mai frumoasa dintre cele trei (doar imaginati-va cat de minunata a putut sa fie, daca cele doua dinainte fusesera oricum formidabile). Si asta pentru ca ma asteptam ca drumul spre casa sa fie trist si plictisitor. Dar nu, tata ne pregatise o surpriza. Am luat-o pe soseaua Transalpina, care traverseaza muntii Parang. A fost f-a-n-t-a-s-t-i-c. Nu stiu cum am putut trai atatia ani fara sa stiu ca exista un loc atat de minunat in Romania. Seriously!

Pana la urma, mini-vacanta mea s-a dovedit a fi foarte frumoasa, din nou multumita dragilor mei parinti. Multumesc, multumesc, multumesc!