O zi excelenta in 3 pasi

Astazi este o zi excelenta! De ce? Pentru ca eu am ales sa fie asa. A parut greu la inceput, mai ales pentru ca ieri am facut o prostie uriasa si am dat totul peste cap, inclusiv pe mine. Dar mi-am promis ca astazi lucrurile vor sta altfel si asa a fost. Cum?

Pasul 1: "Ziua buna se cunoaste de dimineata" - parca asa suna proverbul, nu? Eu l-am interpretat astfel: daca dimineata este frumoasa, asa iti va fi intreaga zi. Asa ca, in loc sa ma trezesc suparata ca de obicei din cauza alarmei, mi-am setat ceasul sa sune de doua ori. Prima data la ora 6:00 şi apoi la 6:30, cand trebuia sa ma trezesc. In felul acesta, prima alarma ma anunta ca mai am la dispozitie inca o jumatate de ora de somn. Si asa "mi-am pacalit" creierul sa creada ca am dormit, de fapt, mai mult. Asa corpul meu a fost multumit si mult mai odihnit datorita acelei jumatati de ora "in plus".

Pasul 2: Gandeste-te la lucruri frumoase - mi-am repetat aceste cuvinte de fiecare data cand imi aduceam aminte ce s-a intamplat cu o zi in urma, si cat de nefericita m-am simtit. Asa ca, in loc sa ma gandesc la lucruri rele, deci sa le atrag, am ales ma gandesc la lucruri pozitive. Si a functionat! Gandindu-ma numai la lucruri care imi faceau placere, mi-am pastrat o atitudine pozitiva si o stare de bine.

Pasul 3: Continua sa faci asta pana seara - mentine-ti atitudinea pozitiva, orice s-ar intampla. Zambeste cat de des poti si nu lasa pe nimeni si nimic sa-ti strice buna dispozitie. Nu numai ca te vei simti tu bine, dar vei vedea ca ti se vor intampla lucruri bune. Poate ti se va face o surpriza placuta, poate te vei intalni cu un prieten bun pe care nu l-ai mai vazut de mult, poate vei primi un cadou de la cineva drag. Este foarte posibil ca aceste lucruri sa se intample. Deci, ce ai de pierdut?

Fiecare zi din viata ta poate fi frumoasa si extraordinara. Totul depinde de tine. Mult succes!

O problema oarecum rezolvata

Mai devreme vorbeam de o problema...

Intr-un fel sau altul, banuiesc ca am rezolvat-o. Am spus ce aveam de spus si mi-am luat o piatra de pe inima. Totusi nu stiu daca e complet rezolvata, pentru ca este o chestie destul de complicata. Si nu cred ca are rost sa insir aici tot ce s-a intamplat. Ar fi mult prea plictisitor + am promis ca nu o sa ma mai plang.

Deci banuiesc ca totul e bine. Cel putin pentru moment.

O problema

Zilele trecute au fost dificile pentru mine. M-am trezit in fata unei probleme pe care nu am nicio idee cum sa o rezolv si, cum nu am fost niciodata o persoana care sa analizeze calm situatia in care se afla si sa ia o decizie rationala, m-am panicat. Si nu panica de genul tipete sau certuri sau mai stiu eu ce. Nu, am ales sa inchid tot ce ma deranja in mine.

Si stiu ca nu e bine, stiu, stiu, stiu! Dar sunt o persoana ciudata si dificila, iar asta imi face de multe ori mie rau. Am incercat sa discut cu cineva, insa e greu si de multe ori oamenii nu ma inteleg. Si nu pot sa spun pe fata ceea ce ma deranjeaza, pentru ca, in cazul acesta, as rani nu una, ci doua persoane la care tin. Dar daca tac, risc sa le pierd si sa imi fac mie rau in continuare. Si nu stiu daca voi mai putea indrepta lucrurile dupa aceea...

Poate intr-o zi...

Uneori ma gandesc cum ar fi daca mi-as face bagajele si as pleca. Nu conteaza unde. Mi-as lua un bilet de tren spre nicaieri si as incepe o viata complet diferita. Undeva intr-o tara straina, as locui intr-un oras la malul marii, unde as lucra intr-un mic magazin de antichitati, m-as indragosti de un localnic si as invata ce inseamna sa traiesti cu adevarat. Ar fi o viata interesanta, lipsita de griji si frumoasa, chiar daca nu usoara.

Asta visez sa fac intr-o zi, inainte sa fie prea tarziu. Si nu as face-o pentru ca nu sunt fericita aici. Nu, as face-o pentru ca locul unde sunt acum nu vreau sa fie singurul loc unde voi fi vreodata. Nu vreau ca viata pe care o am aici sa fie singura viata pe care am cunoscut-o. Vreau sa vad ce are aceasta lume sa-mi ofere si vreau sa fac ca fiecare moment pe care il traiesc sa fie unul extraordinar.

De aceea sper ca voi face intr-o zi acest lucru. Va fi un gest complet nebunesc, stiu, dar de ce nu? Pana la urma, se spune ca in final o sa regreti lucrurile pe care nu le-ai facut in viata. Si eu nu vreau sa am astfel de regrete.

Daca viata mea ar avea muzica de fundal ...

... aceasta ar fi melodia pe care as auzi-o tot timpul. ♥

Florence + the Machine - Shake It Out

Life is beautiful

Viata e atat de frumoasa! Banuiesc ca sunt persoane care se vor grabi sa ma contrazica, poate pentru ca ei nu vad lucrurile asa cum le vad eu, sau poate pentru ca lor li se intampla lucruri rele.

Dar sa va spun un secret: tot ce se intampla in viata ta, se intampla deoarece tu atragi acel lucru. Este un lucru cat se poate de adevarat.
Ceea ce gandesti este foarte important, deoarece gandurile se transforma in fapte, fara ca noi sa ne dam seama. Si, bineinteles, este important cum gandesti.
.
Fii pozitiv, fericit si incearca sa iei ce e mai bun de la viata. Fa ce vrei sa faci, viseaza si urmeaza-ti visele, imagineaza-ti viata exact asa cum vrei ca ea sa fie si vei ajunge sa o traiesti! ♥

Cand trebuie sa vorbesti

Vreau sa scriu despre ceva ce s-a intamplat astazi. Am tot stat sa ma gandesc daca ar trebui sa impartasesc aceasta poveste cu ceilalti, sau sa-mi vad de treaba si sa uit. Pana la urma am ales prima optiune.

Cu totii avem (sau am avut) anumiti colegi de clasa care, deoarece aveau o situatie materiala mai buna ca ceilalti, considerau ca este normal sa isi bata joc de colegii mai saraci, mai prost imbracati sau mai putin "dotati de la natura" decat ei. Si, mai rau, chiar daca faceau acest lucru, profesorii si ceilalti colegi de clasa preferau sa nu faca nimic in legatura cu acest lucru.

Astfel de colegi am avut si eu. Si inca am. Iar astazi, una din colegele mele s-a hotarat ca barfele si vorbele urate nu sunt de ajuns. Trebuia sa gasesca o alta metoda de distractie. Respectiv sa arunce cu resturi de mancare in colega care sta in banca din fata mea. Prima oara nu mi-a prea pasat, pentru ca nu eram tocmai atenta. Dar cand am vazut ca nu inceteaza, am facut-o eu sa inceteze.

Toata lumea din clasa radea, bineinteles, pentru ca era asa de amuzant ca saraca fata isi aduna resturi si mizerii din par. Dar toata chestia asta mi-a facut o asemenea scarba, incat a trebuit sa iau cumva atitudine. Asa ca m-am ridicat in picioare si i-am spus sa termine si ca m-am saturat de toate lucrurile pe care le face si felul cum se poarta cu noi. Colegii, chiar si cei cu care ma inteleg destul de bine, imi sopteau sa termin, ca eu voi fi urmatoarea. Dar eram peste masura de nervoasa, sa nu mai spun oripilata, de toata prostia si indiferenta colegilor mei. Asa ca am spus ce aveam de spus. Si se vor razbuna, acele colege de care spuneam. Dar nu mi-e frica si ele stiu asta.

In final, dupa ce majoritatea colegilor au plecat din clasa, am fost felicitata pentru ambitia pe care o am si curajul de care am dat dovada. Dar eu nu m-am simtit curajoasa si nu am facut ceea ce am facut ca sa primesc recunostinta sau multumiri din partea colegilor mei. Am facut-o pentru ca era ceea ce trebuia sa fac.

Deoarece, asa cum Edmund Burke a spus, "pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa nu faca nimic". Sau in acest caz, sa nu spuna nimic.

Cateva schimbari

A trecut o zi de cand am creat acest minunat blog, si uite-ma! Scriu! Wow, nu credeam ca voi fi atat de entuziasmata, dar chiar vreau sa ma tin de cuvant. Sa scriu aici zilnic. Sau aproape zilnic...

Ieri eram destul de ... nedumerita. In sensul ca nu prea stiam ce sa fac cu un blog nou. Am mai avut bloguri (ohoo, si inca destule), dar m-am plictisit repede. Pentru ca, desi aveam cititori, ceea ce scriam mi se parea incredibil de comun si plictisitor. 

Dar de data asta am decis sa schimb putin lucrurile. In sensul ca:

• nu ma mai plang: nimeni nu cred ca vrea sa stie cat de neindreptatita sunt eu la scoala pentru ca proful cutare are anumiti elevi favoriti si mie imi da nu-mai-stiu-ce nota;

• nu am inspiratie, nu scriu: posturile de genu' "nu am inspiratie azi asa ca probabil o sa scriu prostii" nu trebuie sa apara; de aceea:

• scriu cand am ceva de spus: nu stiu cat de usor va fi, dar chiar vreau sa ma tin de regula asta; e cam aiurea sa bat campii si in final sa realizez ca nu inteleg absolut nimic din ce naiba am vrut sa spun;

• fac ceva ce nu am avut niciodata curajul sa fac: si anume, imi public povestioarele care stau sa mucegaiasca prin foldere nedeschise de vreo juma' de an; hei, poate nu sunt cele mai reusite, dar daca fac asta sunt mai aproape sa scriu cartea aia la care tot visez de cativa ani.

Cam astea ar fi "regulile" pe care vreau sa le respect; daca imi mai vin idei, le adaug pe parcurs.

(Sursa imagine)

Here we go again

Mereu am crezut ca, daca imi voi mai face vreodata un blog, va fi pentru ca am ceva cu adevarat important si interesant sa spun. Dar tare ma tem ca am facut lucrul acesta din plictiseala.

Oricum, sa incepem cu inceputul. Numele meu e Ruxandra (dupa cum se vede), am 17 ani si locuiesc (deocamdata) in Timisoara. Zic deocamdata pentru ca nu planuiesc sa raman prea mult timp aici. In rest, sunt o tipa obisnuita, iubitoare de carti, muzica si animale (nu in ordinea asta) si eleva de liceu.

That's all. Goodbye now.

(Sursa imagine)