Sunt recunoscătoare

Salut tuturor. Ce mai faceţi? Sper din suflet că sunteţi bine. De fapt nu, nu bine. Sper că sunteţi cât se poate de fericiţi, alături de cei pe care îi iubiţi şi vă iubesc la rândul lor, şi, mai presus de toate, recunoscători pentru ceea ce aveţi.

Ce cuvânt minunat: recunoscător. Cred că ar trebui să fim recunoscători în fiecare zi, chiar şi pentru simplul motiv că suntem în viaţă. Cred că trebuie să apreciem în fiecare clipă ceea ce avem şi persoanele din viaţa noastră.

Când a fost ultima oară când i-ai spus cuiva: mulţumesc; apreciez ceea ce faci pentru mine; sunt recunoscător/recunoscătoare că te am în viaţa mea; te iubesc...? Sunt cuvinte atât de simple, şi totuşi atât de importante.

Aşa că fă-o. Fii recunoscător! Nu o să regreţi.

Scriu articole ciudate...

A început şcoala. Da, e subiectul care ne obsedează pe toţi zilele astea.

Şi... am început clasa a XII-a. Whoa, când mă gândesc că nici nu intrasem la liceu şi eu aveam un blog. Că tot veni vorba, am găsit zilele trecute nişte articole de prin perioada aia. Cât timp le citeam nu mă gândeam decât la: "Dumnezeule mare, chiar eu am scris asta?!?". Dar e logic că nu gândeam la 13 ani cum gândesc acum.

Unde eram? Ah, da. Ultimul an de liceu. O să treacă foarte repede (mai repede decât se aşteaptă oricare din noi), o să dau bacul, o să-l promovez (cu note mari, să sperăm) şi gata! Nu, glumeam, după aceea urmează facultatea. Yeah, şi mai multă şcoală!

Şi apoi... ce? Vreau ceva magnific, ceva extraordinar, o experienţă care să-mi schimbe viaţa! Nu vreau să fac ceea ce toţi fac şi să fiu ca toţi ceilalţi. Aşa că, eu din viitor (da, cu tine vorbesc), sper că eşti ceea ce îţi doreşti, când citeşti aceste rânduri. Sper că eşti ok. Sper că sunt ok. Te rog, spune-mi că sunt bine şi fericită în viitor, că fac ceea ce-mi place şi nu am regrete.

Eu voi face tot posibilul să fiu ceea ce îmi doresc. Să fiu tu.

Am revenit

Am revenit. Cu o lună mai târziu decât am promis, ştiu asta. Urasc să-mi încalc promisiunile. Îmi pare rău...

De vreo săptămână am ajuns acasă, în Timişoara. Hmmm, nu tocmai acasă, ci în oraşul unde locuiesc pe moment. Nu-l consider "acasă" şi lucrul ăsta nu e un secret.

Dar am să vă spun un secret: mi-a fost dor de voi. Nespus de mult. Chiar dacă vouă nu v-a fost dor de mine. Nu contează, vă voi iubi chiar dacă voi îmi ignoraţi existenţa.

Scuze... nu ştiu ce am. De fapt... ştiu. Trec printr-o perioadă ciudată. Încerc să mă obişnuiesc cu nişte idei şi încă mă refac după nişte întâmplări groaznice prin care am trecut.

[Ah, în legătură cu asta. Să nu vă surprindă faptul că voi schimba aspectul blogului. Adio, blogul Ruxandrei cea copilăroasă, naivă şi peste măsură de visătoare.]

Goodbye. For now.